Parcul Naţional Berchtesgaden
All natural landscapes from A to Z

Parcul Naţional Berchtesgaden - lumea minunată a Alpilor

Parcul Naţional Berchtesgaden face parte dintre cele mai vechi zone protejate din Alpi. El este amplasat în sudul Bavariei şi se distinge print-o porţiune de o frumuseţe unică a Alpilor Berchtesgaden cu munţii lor minunaţi, aleile de drumeţie, lacurile şi pădurile unice.

Drumeţiile cu ghid sau individuale pe teritoriul parcului naţional oferă o privire într-un paradis peisagistic, compus din regiuni de stânci de o frumuseţe rară, suprafeţe acoperite de resturi calcaroase, covoare alpine, suprafeţe cu pini şi arini verzi. Nu poate lipsi turul către faimosul Königssee, aflat ca un fiord între muntele Watzmann, platoul calcaros Steinernes Meer (Marea de Piatră) şi munţii Hagengebirge. Calitatea excelentă a apei potabile a lacului oglindeşte în mod exemplar caracterul natural al zonei parcului naţional.

Chiar şi fauna corespunde în totalitate diversităţii teritoriului Berchtesgaden. Cu puţin noroc, aici se pot întâlni în libertate specii alpine, cum ar fi capra alpină, marmota, vulturul, iepurele şi salamandra alpină - iar uneori se poate vedea chiar şi foarte rara acvilă de munte. Şi iubitorii de plante găsesc aici specii de flori cum ar fi Horminum pyrenaicum, Aretia Hausmanni şi trandafirul alpin pitic.

Parcul Naţional Berchtesgaden are o ofertă variată de tururi şi activităţi de toate felurile, cum ar fi drumeţii, căţărare pe munte şi tururi cu schiurile. Mai ales "Jennerseilbahn" se bucură de o mare popularitate în rândul vizitatorilor. Cu aceasta se poate ajunge până la limita parcului naţional, la o înălţime de 1800 de metri. Alte atracţii sunt de ex. mina de sare circulabilă Berchtesgaden, băile termale Watzmann, castelul Berchtesgaden, peştera de gheaţă Marktschellenberg, centrul documentar Obersalzberg şi cabana Kehlsteinhaus. Iar cine doreşte să se relaxeze după un tur plin de evenimente şi să savureze specialităţile locale, găseşte o gamă variată de cabane montane cu restaurant şi hanuri montane extrem de ospitaliere.

Discover Destination Germany with our interactive map

Introduceţi aici favoriţii dvs. Salvaţi, sortaţi, trimiteţi şi tipăriţi selecţia dvs. şi planificaţi întreaga dvs. călătorie prin Germania.

0 favoriţi selectaţi

Accesibilitatea web

Două combinaţii de taste utile pentru a mări şi micşora în browser-ul de internet:

Mărire: +

Micşorare: +

Pentru ajutor suplimentar, faceţi clic pe iconiţa aferentă a browser-ului dvs.: