Potsdam

Potsdam: regatul grădinilor între castele şi lacuri.

Potsdam este cunoscut în principal pentru moştenirea sa istorică de fostă reşedinţă a Prusiei, cu numeroasele şi unicele sale castele şi parcuri. Strălucirea şi gloria Prusiei, tradiţia ca oraş al marilor maeştri constructori şi oameni de ştiinţă, punct central în timpul Războiului Rece: Potsdam oferă cultură şi istorie într-o dimensiune care îţi taie răsuflarea.

Acum 300 de ani, punctul de bază al Garnizoanei Potsdam s-a transformat în unul din cele mai magnifice oraşe reşedinţă din Europa. Regii prusaci, în special Frederic Wilhelm I şi fiul său Frederic al II-lea, numit cel Mare, au îndeplinit în şi în jurul Potsdamului un vis baroc, iar urmaşii lor au contribuit la imaginea oraşului cu monumente măreţe ale clasicismului. Încă din 1990, scena culturală din Potsdam a fost declarată patrimoniu mondial UNESCO , la solicitarea comună a celor două state germane, separate pe atunci: între acestea se numără Parcul Sanssouci, Grădina Nouă, Babelsberg, Glienicke şi Insula Păunilor cu castelele sale. În 1992, s-au adăugat Castelul şi Parcul Sacrow precum şi Biserica Mântuitorului, iar în 1999 s-a extins lista cu încă 14 monumente, între care Castelul şi Parcul Lindstedt, Belvedere de pe Pfingstberg, Gara Imperială şi Observatorul din Parcul Babelsberg. În total, patrimoniul se întinde pe cca 500 de hectare de parcuri şi cuprinde 150 de clădiri din perioada dintre 1730-1916. O plimbare prin centrul istoric din Potsdam ar putea începe din Piaţa Veche (Alter Markt). Biserica St. Nikolai, Lustgarten, Primăria Veche şi fostul castel al oraşului reconstruit, în viitor sediul Landtag-ului, formează un ansamblu de o maiestate nobilă. În mijlocul Pieţei se află un obelisc de 16 metri înălţime cu portrete ale marilor arhitecţi din Potsdam Knobelsdorff, Schinkel, Gontard şi Persius. În spatele Pieţei Vechi, puţin mai ascunsă în spatele rândului de case, se află Piaţa Nouă (Neuer Markt) din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, una din cele mai bine conservate pieţe baroce din Europa şi cea mai frumoasă piaţă a oraşului.

În Piaţa Veche, în fostul Kutschstall, îşi are azi sediul frumoasa Casă a Istoriei Brandenburgheze-Prusace. Piaţa Luisenplatz, aflată direct lângă, leagă strada barocă Brandenburg de aleea spre intrarea parcului Sanssouci. Trei porţi măreţe ale oraşului, una mai frumoasă decât cealaltă, marchează vechiul Potsdam: Poarta Brandenburg, un arc de triumf monumental în memoria Războiului de Şapte Ani, Poarta Vânătorilor, numită după Curtea vânătorilor principatului elector aflată în nordul oraşului, şi Poarta Nauener, unul din punctele de întâlnire preferate din centrul Potsdamului şi un minunat exemplu al stilului neogotic englez. Prin poarta Nauener Tor se ajunge în Cartierul Olandez, în care se îmbină în mod plăcut flerul şi stilul de viaţă al oraşului: curţi interioare amenajate cu dragoste, cafenele, localuri nebunatice şi galerii avangardiste invită la plimbare şi zăbovire. Nici o cursă cu unul dintre frumoasele vapoare vechi ale Flotei Albe pe apele oraşului nu poate lipsi din programul unei vizite la Potsdam. În funcţie de rută, treceţi pe parcurs şi pe lângă podul Glienick, care leagă Potsdamul de Berlin şi pe care până în anii 1980 se schimbau de mai multe ori agenţi şi spioni între est şi vest. Nu departe de pod, în direcţia sud-vest, se înalţă construcţia spectaculoasă a Teatrului Hans Otto cu cochiliile sale masive în consolă. Iar la Babelsberg, garantant nu veţi fi niciodată în filmul greşit: în cea mai mare şi veche metropolă a filmului european, s-au născut peste 3.000 de producţii cinematografice şi de televiziune, iar între lunile martie şi octombrie, parcul cinematografic oferă vizitatorilor o privire distractivă în lumea fascinantă a fabricii germane de vise. Deşi un lucru e uşor de constatat: întregul Potsdam este un vis, şi anume chiar în realitate.

Highlights
Highlights

Discover Destination Germany with our interactive map

Introduceţi aici favoriţii dvs. Salvaţi, sortaţi, trimiteţi şi tipăriţi selecţia dvs. şi planificaţi întreaga dvs. călătorie prin Germania.

0 favoriţi selectaţi