Tag cloud

Potsdam este cunoscut în principal pentru moştenirea sa istorică de fostă reşedinţă a Prusiei, cu numeroasele şi unicele sale castele şi parcuri. Strălucirea şi gloria Prusiei, tradiţia ca oraş al marilor maeştri constructori şi oameni de ştiinţă, punct central în timpul Războiului Rece: Potsdam oferă cultură şi istorie într-o dimensiune care îţi taie răsuflarea.

află mai multe »

Mainz este oraş universitar, oraş roman, oraş media, capitala landului – şi reprezintă renumita triadă dintre Domul roman, „Arta neagră” a lui Gutenberg şi Carnavalul de pe Rin. Şi o imensă moştenire, aproape 2.000 de ani, de care locuitorii din Mainz sunt, pe bună dreptate, mândri. Mainzul devine şi mai simpatic ştiind că acestor nenumărate bunuri culturale ale oraşului, li se adaugă şi o cultură desăvârşită a vinului.

află mai multe »

Oare locuitorii din Freiburg sunt nişte oameni atât de veseli, pentru să soarele străluceşte la ei mai mult decât în alte părţi, sau au fost răsplătiţi cu extrem de mult soare, tocmai pentru că au o fire atât de însorită: cine poate şti? Însă un lucru e sigur, că în cea mai sudică metropolă a Germaniei se poate trăi minunat.

află mai multe »

Schwerin este cea mai mică capitala germană de land, cu cei puţin sub 100.000 de locuitori. Ea este aşezată minunat într-o zonă pitorească, lângă lacurile din mijlocul municipalităţii, în care se oglindesc atât norii trecători ai cerului nordic cât şi simbolul oraşului, castelul Schwerin. Un simbol potrivit: aerisit, uşor, deschis şi prietenos – la fel ca şi oraşul însuşi.

află mai multe »

Capitala landului, Magdeburg, unul din cele mai vechi oraşe din noile landuri federale, nu a trăit întotdeauna timpuri uşoare de-a lungul istoriei sale. Ca reşedinţă imperială, oraş hanseatic şi fortăreaţă, Magdeburgul a fost afectat mereu de războaie şi distrugeri. Însă el a crezut întotdeauna în viitorul său, s-a reinventat mereu – păstrând mereu amintirea celor doi Otto, care au marcat oraşul.

află mai multe »

Prin ce se deosebeşte Berlinul de alte oraşe cosmopolite? Să menţionăm în primul rând berlinezii, al căror şarm aspru, dar plin de căldură răspândeşte această atmosferă berlineză specifică. Şi, bineînţeles, bogăţia incredibilă de atracţii, în care se oglindesc deopotrivă dispoziţia de inovaţie şi spiritul vremii dar şi marea istorie şi dramele secolului XX.

află mai multe »

Dovadă a muzicalităţii locuitorilor din Leipzig este faptul că tactul revoluţiei paşnice din 1989 a fost bătut din acest oraş. După unificare, oraşului Leipzig i-a fost acordat titlul de „oraş erou“ - dar acest nume face trimitere şi la marii muzicieni, capelmaiştrii şi compozitori care probabil că sunt în acest loc mai prezenţi şi mai populari ca nicăieri în altă parte.

află mai multe »

Wiesbaden, ediţia de lux a unui oraş, cvasi fiica de neam mare dintre oraşele mari ale Germaniei. Extrem de cultivat şi cu cele mai bune maniere, caracterizat de soliditate, clasă şi exigenţe. Ca una din staţiunile balneare cele mai alese şi mai pline de tradiţii – oaza de wellness din Europa. Fie că este vorba de saună sau cină, plimbare sau consum: aici toate se desfăşoară la cel mai înalt nivel.

află mai multe »

Bremen, capitala landului şi oraş comercial cu un trecut maritim important, şi Bremerhaven, mai tânăr cu 1000 de ani, dar totuşi un loc plin de istorie şi poveşti: împreună formează cel mai mic land al Germaniei. Şi totodată, o lume plină de trăiri intense, o lume cosmopolită, ospitalieră, foarte plăcută, deschisă pentru nou şi păstrând cu atenţie tradiţiile.

află mai multe »

Împăraţi şi principi, conducători şi conduşi, inventatori şi învăţaţi: încă din epoca medievală, Nürnberg este oglinda istoriei Germaniei: impresionantă, tensionată, strălucitoare, alternând mereu între măreţie şi tragedie. Sub protecţia cetăţii, au înflorit la vremea respectivă meşteşugurile şi arta, un nou spirit liber a animat oraşul iar viaţa era mai bună decât oriunde. Iar acest lucru a rămas neschimbat până azi.

află mai multe »

Oraşul lui Mozart, Augsburg, este unul din cele mai însemnate din punct de vedere istoric ale Germaniei. Şi unul din cele mai frumoase. Cine se plimbă prin oraş pe drumurile vechi, îşi va da seama, cu puţină fantezie, de semnificaţia de odinioară a oraşului Augsburg, pe vremea dinastiei bancherilor şi comercianţilor Fugger, ca piaţă financiară excelentă, metropolă comercială internaţională şi locaţie al artelor.

află mai multe »

La confluenţa râurilor Rin şi Mosela, în celebrul Deutsches Eck (Colţ german), se află unul din cele mai frumoase şi vechi oraşe ale Germaniei: Koblenz. Patru munţi Mittelgebirge, podgorii şi păduri formează culisele unice din jurul oraşului, pentru a cărui istorie de 2.000 de ani stau mărturie minunate biserici şi castele, foste curţi nobiliare şi conace impunătoare.

află mai multe »

Cine are impresia că un oraş medieval cu 2.000 de ani de istorie este poate puţin cam adormit se înşeală enorm: oraşul Regensburg nu este în niciun caz prăfuit. Patrimoniul Mondial nu învie aici doar prin clădirile şi locurile istorice, ci chiar mai mult printre ele. Ca oraş cu cea mai mare densitate de baruri din Germania, oraşul Regensburg este şi din acest punct de vedere o desfătare.

află mai multe »

Biserici, turnuri, poduri, multă cultură şi festivităţi extravagante: Erfurt încântă prin farmecul medieval şi prin istoria bogată, prin vitalitate şi prin ospitalitate. Capitala landului Turingia, situată la intersecţia drumurilor comerciale germane şi europene vechi, a fost dintotdeauna locul de întâlnire şi casa spiritelor importante, un centru mândru şi plin de încredere în sine al inovaţiei şi un magnet pentru vizitatori din întreaga lume.

află mai multe »

Cultura poate fi interpretată şi definită în multe moduri. Sau se poate spune pur şi simplu: Dresda. Pentru că abundenţa şi somptuozitatea bunurilor culturale excepţionale sunt atât de copleşitoare, încât vizitatorului nu-i rămâne decât să le admire uluit. Şi pentru că cetăţenii oraşului Dresda au amplasat toate acestea în minunatul peisaj riveran, uimirea devine rapid încântare pură.

află mai multe »

Dacă există o genă responsabilă pentru bucuria de a trăi şi cheful de petrecere, atunci locuitorii din Köln sigur au chiar mai multe. Deoarece Kölnul este mai mult o stare sufletească; un sentiment sau o stare de spirit, care vede viaţa în mod pozitiv. Şi aici sunt incluse, bineînţeles, carnavalul, berea Kölsch şi, evident, Domul din Köln.

află mai multe »

Dacă între oraşele germane există unul, care este ceva asemănător celui mai bun elev din clasa sa, acela este Darmstadt. Extrem de învăţat şi citit, cultivat, multilateral interesat şi cu exterior îngrijit – Darmstadt şi-a dezvoltat prin ştiinţă, literatură, artă şi arhitectură un profil propriu, care la rândul său a asigurat faima oraşului.

află mai multe »

Münster este un oraş cosmopolit, tineresc şi mândru de istoria lui de peste 1.200 de ani. Fie ca reşedinţă episcopală, ca membru al Ligii Hanseatice sau ca oraş universitar - Münster a jucat întotdeauna un rol important pentru această regiune şi nu numai. Iar în cartea de istorie a lumii, s-a înscris ca Oraş al Păcii Westfalice.

află mai multe »

Discover Destination Germany with our interactive map

Introduceţi aici favoriţii dvs. Salvaţi, sortaţi, trimiteţi şi tipăriţi selecţia dvs. şi planificaţi întreaga dvs. călătorie prin Germania.

0 favoriţi selectaţi

What travellers from around the world are saying

Crazy SB Waschsalon

Crazy SB Waschsalon

Quando estamos viajando, nada como ter uma lavanderia perto para as horas de aperto. Não tem como não notar essa lavanderia toda "modernosa". Crazy SB Waschsalon chama a atenção por suas centenas de meias penduradas. Uma decoração perfeita para o ambiente. Eu não cheguei a lavar nenhuma roupa na minha estádia em Dresden, mas se ficasse mais uns dias, teria voltado lá de certeza. Fica na Louisenstraße 6, aberto todos os dias das 06h - 23h.

citeşte mai departe »

martinha@viajoteca.com

Travel Bookshop

Travel Bookshop - para os apaixonados por viagem

As coisas mais legais, sem dúvidas eu encontrei em Neustadt. É a região mais alternativa e legal de Dresden. Foi lá que eu vi uma das Lojas de Livros de Viagem mais legais. É aquela loja/livraria/papelaria que você vai querer comprar tudo. Passei uma boa hora lá dentro, folheando (porque ler em alemão, nem em sonho!) todos os guias, livros. Comprei uns postais lindos. Bobeei por não ter comprado uns mapas antigos, eram lindos.

citeşte mai departe »

martinha@viajoteca.com

Schwebebahn

Schwebebahn

Para ter uma vista incrível de Dresden, vale muito a pena pegar o monorail em Loschwitz. Além de ver a cidade, você ainda terá uma vista privilegiada da Ponte Azul - Blaueswunder.

citeşte mai departe »

martinha@viajoteca.com

Kunsthofpassage

1000 e 1 passagem

Em Neustadt tem a Kunsthofphpassage, que é uma passagem incrível. Ela tem vários prédios "temáticos". O azul por exemplo quando chove, a água nos canos vira música. Fora os prédios, ainda tem várias lojas bacanas e cafés charmosos para você aproveitar. #youngDresden #mustsees #shopping #cafés

citeşte mai departe »

martinha@viajoteca.com

Obras incríveis

Albertinum: um museu de arte moderna de 125 anos, que foi reaberto em 2010, após uma reforma de 51 milhões de euros. A coleção de retratos começa com um dos pintores alemães mais românticos, Caspar David Friedrich, e termina com seu artista vivo mais famoso, Gerhard Richter, sendo que ambos passaram a infância em Dresden. Você vai encontrar desde a Bailarina de Degas, a Monet, Manet, Rodin, Van Gogh. A entrada Vista 10€

citeşte mai departe »

martinha@viajoteca.com

Zwinger Palace

O Chateau de Versailles de Dresden

O Zwinger Palace é um dos melhores exemplos da arquitetura barroca tardia na Alemanha. Construído entre 1710 e 1728 pelo arquiteto Pöppelmann, o Palácio Zwinger foi usado para grandes festas e torneios. Hoje, o complexo barroco de pavilhões, galerias e pátios interiores é a casa de grandes museus e obras. A Madonna Sistina de Rafael você encontrará lá. O acervo de Porcelana tambem é belíssimo. O Arsenal também é muito interessante se você curte trajes e armas. Se você não quiser entrar em nenhum museu, vá pelo menos para andar pelos jardins e admirar o "Kronentor", que é o portão com a coroa.

citeşte mai departe »

martinha@viajoteca.com

Asisi Panometer

Dresden : 1945

Setenta anos depois do bombardeio de Dresden, na Segunda Guerra Mundial, um panorama de 360 ​​graus que mostra a cidade destruída foi revelado na cidade. O artista Yadegar Asisi criou uma imagem circular de 100 metros de largura e 30 metros de altura que mostra Dresden após os devastadores ataques aéreos dos aliados. Entre 13-15 fevereiro de 1945, apenas alguns meses antes do fim da guerra, os bombardeiros britânicos e norte-americanos destruíram mais de 90 por cento do centro histórico da cidade, matando cerca de 25.000 pessoas. Mais de 3.900 toneladas de bombas de alto poder explosivo e dispositivos incendiários dizimaram marcos importantes do barroco em uma cidade que é considerada "a Florença do Elba". O panorama, Dresden: 1945, fica aberto de 24 de Janeiro à 31 de maio de 2015, no gasômetro Panometer. http://www.asisi.de/en/panoramas/dresden-1945/photo-gallery.html

citeşte mai departe »

martinha@viajoteca.com

Frauenkirche - Church of Our Lady

A Lady de Dresden

A Igreja da Nossa Senhora de Dresden é um espetáculo de linda. É a igreja que vai te impactar no primeiro minuto que você entrar e ver uma igreja branca, super luminada. Se há um lugar cuja história pode mover-lo às lágrimas, será n'a Igreja de Nossa Senhora. Durante a Segunda Guerra Mundial, a igreja foi bombardeada e ficou em escombros até 1994, quando um programa de restauração foi iniciado. Hoje, é um lembrete dos dias antes da guerra e um dos lugares que você vai ter uma história imparcial sobre a Segunda Guerra Mundial.

citeşte mai departe »

martinha@viajoteca.com

Accesibilitatea web

Două combinaţii de taste utile pentru a mări şi micşora în browser-ul de internet:

Mărire: +

Micşorare: +

Pentru ajutor suplimentar, faceţi clic pe iconiţa aferentă a browser-ului dvs.: