• Hesse, Drosselgasse in Rüdesheim am Rhein
    Hesse, Drosselgasse in Rüdesheim am Rhein ©Rheingau-Taunus Kultur und Kongress GmbH (Walter, Karl-Heinz)
  • Hesse, Niederwald monument in Rüdesheim am Rhein
    Hesse, Niederwald monument in Rüdesheim am Rhein ©Rheingau-Taunus Kultur und Kongress GmbH (Walter, Karl-Heinz)
  • Hesse, Lorch am Rhein
    Hesse, Lorch am Rhein ©Rheingau-Taunus Kultur und Kongress GmbH
  • Hesse, Walluf in Rheingau region
    Hesse, Walluf in Rheingau region ©Rheingau-Taunus Kultur und Kongress GmbH
  • Hesse, Mount Hoherodskopf
    Hesse, Mount Hoherodskopf ©Rheingau-Taunus Kultur und Kongress GmbH (Marx, Christina)
  • Hesse, rock formations in Herbstein
    Hesse, rock formations in Herbstein ©Region Vogelsberg Touristik GmbH (Marx, Christina)

Informaţii suplimentare şi contact:
HA Hessen Agentur GmbH
- Tourismus- und Kongressmarketing -
Abraham-Lincoln-Straße 38-42
65189 Wiesbaden
E-mail:

Hessa. Descoperiţi o regiune a contrastelor!

Situat în mijlocul Germaniei, landul Hessa oferă o întreagă gamă de alternative pentru concediu. Indiferent dacă este vorba despre o călătorie culturală, de drumeţii, de un sejur de wellness, de un concediu cu familia, de excursii într-un oraş sau de un sejur în aer liber – în landul Hessa există întotdeauna ofertele potrivite. Drumurile de parcurs sunt întotdeauna scurte: concediul dvs. în Germania începe pe aeroportul Rhein-Main, situat în inima landului Hessa!

Regiunile de vacanţă din landul Hessa sunt de o mare diversitate, zona Frankfurt Rin-Main fiind punctul cel mai important pentru turiştii veniţi din lumea întreagă. Iubitorii de cultură şi cei ai vieţii de noapte găsesc aici o paletă largă de oferte. Iar natura nu este niciodată departe – Taunus, Vogelsberg, Spessart sau Odenwald sunt la numai câteva minute depărtare de Frankfurter City. În Taunus se poate vizita marele muzeu în aer liber Hessenpark şi cetatea Saalburg, singura cetate romană reconstruită în întreaga lume, nu departe de patrimoniul mondial UNESCO Limes. Vogelsberg cu dealurile sale se întinde până departe în împrejurimi. Pe lângă mici staţiuni de tratament, cum sunt Bad Salzhausen, Bad Salzschlirf sau Herbstein, două dintre circuitele de ciclism existente în landul Hessa, Vulkanradweg şi BahnRadweg Hessa, aşteaptă să fie descoperite. Valea Kinzig separă Vogelsberg de Spessart, unde puteţi merge să vizitaţi palatul lui Barbarossa de la Gelnhausen şi Hanau, oraşul natal al fraţilor Grimm. La vest de aglomeraţia urbană a Frankfurtului se află Rheingau – o parte a Văii superioare a Rinului Mediu, patrimoniu mondial UNESCO, – una dintre cele mai frumoase regiuni viticole a Germaniei. Şi capitala landului Wiesbaden face parte din Rheingau, răsfăţându-şi vizitatorii cu un centru istoric impresionant. În sudul landului se află legendara pădure Odenwald, podgoriile de pe Hessische Bergstraße în împrejurimile oraşelor Heppenheim şi Bensheim, ca şi Darmstadt, oraş al ştiinţei şi unul dintre centrele de arhitectură art nouveau din Germania.

Peisaje naturale conservate în mare măsură caracterizează mai ales nordul landului Hessa – patria fraţilor Grimm. Punctul culminant îl reprezintă parcul naţional Kellerwald-Edersee, la poalele căruia se află unul dintre cele mai mari lacuri de acumulare din Germania, Edersee, paradisul sporturilor nautice. Hoher Meißner, unde locuia Doamna Holle a fraţilor Grimm, ca şi pădurea virgină Sababurg din Reinhardswald sunt locuri de vis pentru drumeţi. Metropola din nordul landului Hessa este Kassel, oraşul expoziţiei "documenta" , renumit în mod special în cercul iubitorilor de artă.

Mai către sud-vest vizitatorii sunt atraşi de romantica vale a râului Lahn. Oraşe istorice, cum sunt Marburg, Wetzlar, Weilburg şi Limburg an der Lahn, sunt destinaţii de excursie iubite ale regiunii, apreciată mai ales de amatorii de canoe şi de bicicletă.

Numai câţiva kilometri mai la sud se află Rheingau – parte a Văii Superioare a Rinului Mediu, patrimoniu mondial UNESCO – una dintre cele mai frumoase regiuni viticole a Germaniei. Şi capitala landului Hessa, Wiesbaden, se află în Rheingau, răsfăţându-şi vizitatorii cu un centru istoric impresionant.

În partea cea mai estică a landului Hessa, se ridică Rhön, cu cel mai înalt vârf din land, Wasserkuppe (950 metri altitudine). Acest platou înalt, aproape neacoperit de păduri, permite să descoperiţi panorama asupra vârfurilor şi văilor din Rhön, ţara depărtărilor deschise.

Descoperiţi o regiune a contrastelor!

© HA Hessen Agentur GmbH

Discover Destination Germany with our interactive map

Introduceţi aici favoriţii dvs. Salvaţi, sortaţi, trimiteţi şi tipăriţi selecţia dvs. şi planificaţi întreaga dvs. călătorie prin Germania.

0 favoriţi selectaţi