Göttingen

Göttingen: spirite mari, învăţaţi şi Gänseliesel.

Nu este adevărat că ar fi necesar de un titlu de doctor pentru a vizita oraşul Göttingen. Dar nici nu strică în acest oraş, care pare a vibra datorită sârguinţei în domeniul educaţiei asidue, care este marcat de viaţa studenţească şi academică, precum niciun alt oraş din Germania. 44 de deţinători ai titlului Nobel sunt originari din Göttingen, au studiat, au cercetat sau au predat acolo.

Dominantă în imaginea şi în conştiinţa oraşului este universitatea, cu clădirea sa principală clasică din centrul oraşului, înfiinţată în 1737 de principele elector George al II-lea August de Hanovra, totodată Rege al Marii Britanii. Peste tot în oraş, plăci memoriale din marmură albă amintesc de peste 300 de învăţaţi renumiţi din Göttingen – o călătorie prin istoria spirituală a Europei. Oraşul vechi, împrejmuit de zidurile medievale, adăposteşte numeroase clădiri istorice – şi simbolul oraşului Göttingen, Gänseliesel, o statuie în stil neobaroc din faţa Primăriei Vechi. O fată săracă, păzindu-şi gâştele, dar care este dragostea tuturor proaspeţilor posesori ai unui titlu de doctor. Conform tradiţiei, aceştia o sărută pe obraz după absolvirea cu succes a examenului, transformând-o astfel în cea mai sărutată fată din lume – sau cel puţin din Göttingen.

La fel ca viaţa spirituală a oraşului, şi cea culturală este la cel mai înalt nivel. Festivalul internaţional Händel, organizat în fiecare an la începutul verii, săptămâna autumnală de dans şi cultură, şi, mai nou, Salonul de Pian, în care se prezintă tinerii laureaţi internaţionali solişti şi în cadrul orchestrelor de muzică de cameră. Din 1978, la primul sfârşit de săptămână din noiembrie are loc Festivalul de Jazz din Göttingen, din 2006 se sărbătoreşte „Indoor-Altstadtfest“, şi aproape în fiecare seară în Nörgelbuff, cel mai iubit club live din oraş, grupurile muzicale din Göttingen asigură o atmosferă excepţională. Tot toamna, atmosfera devine şi literară. Din 1992, are loc anual timp de zece zile Toamna Literară din Göttingen la Primăria Veche şi în Teatrul German. Iar Centrul Literar Göttingen oferă un program pe tot parcursul anului, în care nu sunt invitaţi doar autoare şi autori, ci şi creatori de cultură din domenii învecinate. Vedeţi: în Göttingen este întotdeauna sezon. Totuşi, dacă cineva preferă lucrurile mai liniştite, poate vizita Colecţia etnografică sau unul din celelalte muzee semnificative ale oraşului. Oriunde ar fi: este frumos, să fii în Göttingen. Cu sau fără pălărie de doctor.

Discover Destination Germany with our interactive map

Introduceţi aici favoriţii dvs. Salvaţi, sortaţi, trimiteţi şi tipăriţi selecţia dvs. şi planificaţi întreaga dvs. călătorie prin Germania.

0 favoriţi selectaţi